Une petite resume

Iaca si primul meu resume in limba lui Moliere, publicat pe blogul invataceilor din anul II. Poate va face pofta de citit Emile Zola, ca tot e atmosfera de revolutie in tara lu’ Basescu… ( in caz ca nu stiati, Emile Zola a fost un reformator care a luptat pentru drepturile celor napastuiti si a scris despre conditiile mizere in care traiau si munceau oamenii din vremea sa ). Ceva mai optimist n-am gasit. Desole.

Poftiti la reduceri!

SOLDES!!! Acesta este cuvantul de ordine in luna ianuarie, cand magazinele din Occident au reduceri de preturi. Nici Belgia nu face exceptie asa ca m-am pomenit si eu prinsa in latul vanzatorilor de iluzii. Odata ajunsa la destinatie ( magazinele de pe Rue Neuve bien sur ) am inceput slalomul printre clienti, angajati, raioane, rafturi, umerase, landouri, cutii, tarabe, artisti ambulanti, s.m.d. Un balamuc in toata regula din care m-am ales cu rabdarea pusa la incercare, cu dureri de cap ( de la muzica din difuzoare si plansetele copiilor traumatizati de asteptare ) si desigur, cu mai putini bani in buzunar. N-am cumparat ce planuisem, in schimb m-am ales cu niscaiva chilipiruri, de care nu aveam neaparata nevoie dar pe care le-am achizitionat pentru ca erau ieftine.

Cam asta e filosofia reducerilor. Comerciantii ofera ce nu se vinde in cursul anului sau marfa ramasa iar consumatorii cumpara ce li se vara sub nas, indiferent daca au sau nu nevoie de respectivele produse. Se creeaza astfel impresia ca toata lumea e multumita cand, de fapt doar comerciantii castiga. Conform statisticilor, multe produse achizitionate in sezonul de reduceri nu vor fi folosite niciodata. Atunci de ce le cumparam?

Un raspuns deloc simplist ne aduce fata in fata cu dependenta de cumparaturi care in limbaj de specialitate se numeste oniomanie ( din gr. one- cumparatura si manie – nebunie ) Este una din bolile emblematice ale modernitatii, explica profesorul Maurizio Brasini, psihoterapeut la Universitatea din Aquila. Acesta sustine ca impulsul de a achizitiona bunuri nu e cauza problemei ci o consecinta a unei probleme personale. Este ca si cum cei bolnavi ar putea experimenta nevoia de a construi o individualitate prin obiecte, pe care le considera o expresie a lucrurilor pozitive si a succesului. In plus, cand traiesti intr-o societate axata pe consum care pune accent pe materialism si detinerea a cat mai multe bunuri, dependenta se poate adanci. Persoanele cu un respect de sine scazut sunt si mai vulnerabile.

Desi pana recent boala cumparaturilor obsesive era atribuita exclusiv femeilor, statistici recente au aratat ca atat femeile cat si barbatii sunt atinsi de aceasta maladie. Conform unui studiu de ultima ora, dintr-un esantion de 2.513 adulti americani, reprezentativ la nivel national, 6% dintre femei si 5,5% dintre barbati sufereau de dependenta de shopping. Lorrin Koran, profesor emerit de psihiatrie si de stiinte comportamentale la Universitatea Stanford considera cumparaturile obsesive o adevarata boala psihica ce determina pierderea prietenilor, izolarea de familie si acumularea de datorii. Foarte multi americani dependenti de cumparaturi au sfarsit prin divort sau chiar sinucidere. Studiile demonstreaza ca in general cei atinsi de oniomanie sunt tineri si cu venituri relativ mici.

Semnele care indica prezenta dependentei de cumparaturi includ incapacitatea de a te opri sa cheltuiesti, tendinta de a ascunde de familie nivelul cumparaturilor si de a minti in legatura cu shopping-ul. Daca te afli in aceasta situatie sau cunosti pe cineva care sufera de aceasta afectiune, expertii de la US News au cateva sfaturi:

• Nu judeca. Oamenilor nu le place sa le spui ca au pierdut controlul si pot fi jenati de nivelul datoriilor pe care le au spune Jon Grant, profesor asociat de psihiatrie la University of Minnesota.

• Ofera ajutor. Grant sustine ca un membru al familiei dornic sa preia problemele financiare ale unei persoane care se lupta cu dependenta de cumparaturi ar putea fi o solutie viabila de insanatosire.

• Cumparaturile de sarbatori trebuie discutate in avans. In loc sa cheltuiasca bani buni pe cadouri costisitoare, familia si prietenii se pot pune de acord in avans sa faca schimb de servicii sau favoruri (un pic de curatenie, o reparatie mica etc). Dupa Anul Nou cand oamenii realizeaza cat de mult au cheltuit, este un fel de mahmureala. Anul acesta putem sa ne hotaram din timp sa avem sarbatori diferite sustine Terrence Shulman, fondator al Shulman Center for Compulsive Theft and Spending.

• Ia in considerare terapia. Grant sustine ca terapia cognitiva comportamentala care-i incurajeaza pe oameni sa-si inteleaga actiunile si consecintele lor pe termen lung este de mare ajutor. Tratamentul poate dura intre 6 luni si 1 an. April Benson, psiholog din Manhattan si autoarea volumului „I Shop Therefore I Am: Compulsive Buying and the Search for Self”, a vazut în sedintele de consiliere cat de distructiva este oniomania. O pacienta de-a mea a fost concediata pentru ca la serviciu statea pe internet toata ziua si facea cumparaturi. Alti oameni ajung sa-si neglijeze copiii, multe dintre casnicii se destrama…

• Descopera oameni si activitati noi. Prieteni noi si o viata activa ajuta atunci cand vrei sa te rupi de orice dependenta, inclusiv cea de cumparaturi.

P.S. Pe tema dependentei de cumparaturi, autoarea Sophie Kinsella (pseudonimul lui Madeleine Wickham) a scris nu mai putin de 6 volume cunoscute sub numele de „The Shopaholic Series”. În 2009 a aparut si filmul „Ma dau în vânt dupa cumparaturi” (Confessions of a Shopaholic), ecranizarea primului roman al seriei. Recomand si filmul „Deavolul se imbraca de la Prada” ( The Devil Wears Prada ) in regia lui David Frankel.

De ce (nu) se intorc romanii in Romania?

„Patria mea este Limba Română” spunea Nichita Stănescu. „Vreme de 20 de ani, Ulise nu se gândea la altceva decât la momentul când va ajunge înapoi acasă. Dar odată ajuns, şi-a dat seama că viaţa lui, esenţa întregii lui existenţe, nu se afla în Itaca ci în cei 20 de ani de peregrinări.” (Milan Kundera)

Subiectul întoarcerii românilor plecaţi are de câţiva ani o bună vizibilitate în peisajul unei Românii care îşi caută parcă mai mult ca oricând identitatea europeană. Recent am citit cartea Sandrei Pralong, care sub un titlu simbolic “De ce m-am întors în România”, prezintă vreo 40 de istorioare ale românilor care au revenit în ţară. Mi-am permis să citez paragrafele cele mai interesante, precum şi numele celor care le-au exprimat, spre beneficiul celor interesaţi şi afectaţi de acest subiect.

„Când cineva mă întreabă de ce m-am întors în România, sunt multe răspunsuri care îmi trec prin minte. O fi atracţia rădăcinilor europene? Strămoşii mei care mă cheamă înapoi? Sau pur şi simplu spiritul meu de aventură?” (Radu Florescu)

„Casa mea este clar în România. Singurul motiv pentru care m-aş întoarce în America la ora actuală este sistemul educaţional din România. Şi aş face asta pentru copiii mei, nu pentru mine. Doresc ca ei să beneficieze de sistemul educaţional din America, deoarece sistemul educaţional din România este la pământ, ba chiar, după părerea mea, nu numai sistemul, dar şi valorile sunt la pământ.” (Dan Pazara)

„Diaspora este un non-subiect în societatea românească de azi. Românii de pretutindeni sunt într-adevăr la curent cu ultimele inundaţii şi crime din ţară, însă această comunitate (aflată în prezent într-o expansiune fantastică), angajată într-un mod constructiv, ar putea contribui mult mai mult la întărirea vocii româneşti în afara graniţelor.” (Matei Păun)

„Am neglijat ecuaţia puterii. Nu am asumat puterea. În 1999, Emil Constantinescu mi-a oferit postul de secretar de stat pentru românii din afara graniţelor. Aş fi avut 10 angajaţi în subordine şi un buget de 1 milion de dolari pe an. L-am refuzat, crezând că pot să-mi impun mai uşor proiectele din societatea civilă. Eroare uriaşă!” (Nicuşor Dan)

„Eu nu trăiesc pentru nicio ţară, nu sunt loial faţă de niciun guvern, faţă de niciun pământ. Mi se pare că aceste linii care delimitează ţările sunt greşite, n-au niciun sens. Eu trăiesc aici, iubesc lumea şi vreau să fac bine. Oamenii sunt oameni, indiferent de coordonatele în care trăiesc. Fii bun! Dã tot ce poţi! Nu contează unde faci asta.” (Paul-Andre Baran)

„Dacă nu mă întorceam, eram probabil un emigrant român care nu ar fi avut niciodată sufletul împăcat şi nu ar fi fost niciodată realizat din punct de vedere profesional şi uman, ca în momentul actual. Eram probabil un interpret ca mulţi alţi români, veşnic în căutarea unui loc de muncă. M-am întors pentru a putea fi liniştit şi mulţumit.” (Ştefan Ignat)

„Românii mei sunt ca nişte animale hărţuite de frica de autorităţi şi total lipsiţi de simţul responsabilităţii personale. Expresia s-a decis, impersonală, defineşte relaţiile societăţii române.”  si „Intelectualii români se izolează în statutul lor de cugetători cu mentalitatea de cărturari de la marginea Europei, neproductivi şi incapabili să conducă un proiect în afară de scrierile lor.” (Mihaela Mihai)

„Îi numesc pe românii din diasporă romstrăini, un hibrid căruia i se recunoşteau realizările în străinătate, dacă le avea, fără a fi invitat să şi le continue, la acelaşi nivel, printr-o nouă carieră, în România” …  „Nu numai că nici nu s-a pus problema vreunei discriminări pozitive a romstrăinului, dar discriminarea lui negativă s-a dovedit o practică largă, deşi ipocrită. Nu i s-a replicat (neapărat) că nu a mâncat salam cu soia, dar era mereu uitat în oricare joc. Nu era niciodată atacat ca atare, dar nici promovat” … „Am înţeles abia după câţiva ani că acasă nu mai exista pentru un reimigrant şi că această dispariţie a lui acasă nu are (neapărat) legătură nici cu realizările lui de dincolo sau de aici.” (Sorin Alexandrescu)

„La noi ziua de 1 decembrie, care ar trebui să fie o zi de bucurie şi sărbătoare cu artificii, arată ca o zi de înmormântare, cu paradă militară, depunere de coroane şi alte obiceiuri prăfuite cu iz sovietic” … „Suntem campioni la afişarea verbal şi nonverbal a nemulţumirilor (de fapt, suntem o întreagă naţie de cârcotaşi veşnic nemulţumiţi), dar când vine vorba de exteriorizarea bucuriilor, nu ştim să o facem la fel de bine.” (Tereza Vâlcan)

„România e ca un om aflat în a doua etapă de convalescenţã, după o luptă grea cu boala.” (Cristina Dragomirescu)

„Mi-ar fi fost foarte greu să lucrez la o instituţie de stat din cauza regulilor inflexibile, precum recunoaşterea diplomelor de la instituţii cu prestigiu internaţional.” (Andrei Stamatian)

„Principalul defect al societăţii româneşti este că… românii cred că există defecte care se aplică exclusiv românilor” … „A crede că, în mod miraculos sau treptat, calitatea politicienilor români se va îmbunătăţi în mod considerabil este o iluzie.” (Barbu Mateescu)

„Sunt dezamăgit de atitudinea statului român faţă de studenţii şi bursierii din afara României. În primul rând, nici nu am avut curajul să încerc să-mi echivalez diploma de licenţă de la Harvard în România.” (Alexandru Mănăilă)

Articol preluat si adaptat de pe site-ul www.rombel.be ( casaeuropei.blogspot.com ).

Punct si de la capat, altfel!

Cumpana dintre ani este un bun prilej de a scoate la lumina termeni pretentiosi, imprumutati din management precum : retrospectiva, perspectiva, bilant, evaluare, plan, strategie, scopuri, obiective s.m.d. Sunt itemi  care masoara (in) consecventa noastra, (in) eficienta  si care arata desigur preocupare pentru dezvoltare personala. Un concept de care nu putem face abstractie si care ne garanteaza intr-un fel sau altul succesul. Conditia este sa stim unde vrem sa ajungem, sa fim organizati si consecventi cu ceea ce ne-am propus. Reusita poate fi decisa de amanunte nesemnificative, cum ar fi scrierea scopurilor si obiectivelor pe o foaie de hartie, si apoi atarnarea martorului tacut deasupra patului… Asa ca sa ne fie somnul lin si visul aproape. ( sic )

De ani buni, avem si noi in mica noastra antrepriza familiala acest moment de bilant si perspectiva. Initiatorul proiectului isi face temele constiincios, dupa reguli SMART, pe care ni le recomanda si noua, celor doi invatacei care se incapataneaza sa creada ca au memorie de elefant si ca stiu unde vor sa ajunga, fara martorii agasanti si moralizatori din proximitate…

Dar anu’ asta mi-am luat notite ca la carte, pentru ca vreau sa fie altfel. M-a convins de asta Andy Szekely intr-un filmulet pe care il recomand si altora cu toata inima. Din punctul meu de vedere tin mortis sa ajung unde mi-am propus. Daca altii pot, eu de ce n-as putea ? Chiar asa !

Metafora sutului in fund sau cum spala unii barbati creierul unor femei

Rasfoind presa internationala, am dat din intamplare peste o stire care a avut darul sa ma intrige, desi anunta un deznodamant fericit. O tanara afgana, violata de o ruda si condamnata pentru adulter la 12 ani inchisoare a fost gratiata de presedintele tarii, dupa ispasirea a doi ani de pedeapsa. Sigur ca eliberarea  ei din arest a venit ca urmare a presiunii asociatiilor internationale care lupta pentru drepturile omului si a mediatizarii excesive. Altfel femeia, ar fi ispasit intreaga pedeapsa. Vezi mai multe detalii, aici.

O poveste cutremuratoare care mi-a amintit de alte cazuri similare relatate in presa de-a lungul timpului  ( tinere mutilate din cauza ca au indraznit sa se opuna hotararii tatalui in privinta mariajului, biciuite, arse, ingropate de vii si chiar ucise cu pietre pentru dezonoare, inclusiv adulter, decapitate pentru magie sau alte forme de erezie si nesupunere, etc ), pentru care se ofera o singura explicatie : morala conservatoare a religiei islamice. Punct

De mai bine de doi ani, incerc sa inteleg cate ceva din traditiile si cultura islamice. Nu invat din carti ci ma uit cu bagare de seama pe strada, acolo unde vad zilnic sute de exemplare, in sala de clasa unde stau alaturi de tinere invesmantate in negru, acasa, unde sunt martora fara voie la viata de zi cu zi a unei familii tinere, cu radacini marocane. Ce am constatat este trist pentru femeile acestor culturi.

Femeia musulmana nu este sultana asa cum incerca sa imi inoculeze profa’ de sociolologia familiei, in facultate. Femeia islamica este o sclava care nu are niciun cuvant in fata barbatului ei sau a altor masculi din preajma ( tata, frati ). O cetateana de mana a doua care trebuie sa fie modesta, sa faca multi copii, sa slujeasca intereselor sotilor, sa se ocupe de casa si sa taca. Eventual sa inghita in sec  si sa plece capul. Asta este menirea ei pe Pamant.

O scena la care am fost martora saptamana trecuta in tramvai, este simptomatica pentru concluziile transante de mai sus. Un barbat de origine marocana isi luase copiii de la scoala, un baiat de vreo 7 ani si o fetita  de 5. Omul nostru, din plictiseala probabil, tinea mortis sa-si arate public preocuparea fata de propriile odrasle. In timp ce baiatului ii vorbea dragastos, atingandu-l din cand in cand pe crestetul capului, pe fetita o ironiza, aplicandu-i cate un picior in fund, la fiecare sfarsit de fraza. Fetita s-a prins in jocul acesta stupid si i-a tinut isonul, fara sa para suparata sau stanjenita din pricina tratamentului. Probabil era bucuroasa ca primeste  atentia tatalui si asta era suficient pentru moment.  M-a  tulburat acest gest de tandrete paternala, in asa fel incat era gata gata sa-i tin actorului principal o lectie de morala. Lectia ar fi fost oricum inutila, de vreme ce morala mea era diferita de morala lui. In tot cazul, scena din tramvai va ramane memorabila si emblematica pentru mine, oferindu-mi o cheie pentru intelegerea lumii islamice ( mai mult sau mai putin conservatoare ), care se pozitioneaza de cele mai multe ori, deasupra moralei crestine (…)

In final, sunt nevoita sa sterg punctul de mai sus,  pe care societatea il plaseaza  in dreptul abuzurilor asupra femeii musulmane. Nu doar traditia ultraconservatoare ii obliga pe barbatii acestei culturi la acte denaturate. Eu cred ca este vorba de dispret, de depersonalizare invatata, de abandonare de sine, inoculate inca din pruncie.  Nu asa s-ar traduce sutul in fund, aplicat senin copilei care maine va purta rochie neagra si niqab?

Tiganie ce n-a vazut Parisul!

S’il vous plait ! Merci madames et monsieurs… Cuvinte rostite de oameni binecrescuti, nu-i asa ? Doar ca pe langa aceste formule mai auzi si altele, scrasnite printre dinti, intr-o romana impecabila : Pune banu’ jos fanfaronule, luate-ar ……

Nu ne convine ca suntem etichetati ca cersetori, hoti, violatori, prostituate, de cetatenii altor state. Si totusi, am ajuns la concluzia ca meritam aceste epitete. De fiecare data cand ies in oras, ii recunosc si sper ca macar odata sa ma insel. De pilda, femeile din intersectia de la Van Prêt care poarta basmale pe cap si tin cate un copil in brate s-ar putea sa nu fie romance. Barbatul de pe Rue Neuve, insotit de un caine si mai nou, de un iepuras, parca nu are fata de ruman, cersetoarea din fata magazinului Delhaize, ar putea fi marocanca, muzicantul din piata ar parea indian iar cel cu acordeonul din metrou, are aliura de rus. Dar nu, ei sunt romi din Romania, romani adica.

De curand am fost la Paris si, nicio surpriza, iata-i si aici. Mai intai la piata de vechituri de langa Porte de Montmarte apoi la metrou cu mana intinsa, la Mc Donalds cersind de mancare pentru copii, la Tour Eiffel, prestand in straie de zeita egipteana. Sunt ambasadorii nostri pretutindeni, trudind la bunastarea lor si facand lobby pentru romanism, asa cum stiu ei mai bine…

Vive la France!

Care este cea mai frapanta constructie arhitecturala din lume ? Care obiectiv turistic din Paris atrage anual circa 5, 5 mil turisti? Ce monument simbolizeaza cel mai bine Franta ? Ei bine, raspunsul unanim la aceste intrebari este : la tour Eiffel.  Nu poti trece prin Paris  fara sa-l vezi, fara sa urci cateva trepte sau sa admiri orasul de la inaltimea celor 300 m ai sai. Am facut acest exercitiu si eu, rezistand cu stoicism aproape 2 ore la coada pentru bilete, apoi alte zeci de minute, inghesuita in multimea de vizitatori care vroia sa prinda cele mai bune cadre pentru pozat sau filmat si cele mai strategice locuri pentru vizionarea peisajului de dedesupt.

Intr-adevar tabloul este unic. Lumea de jos scade in volum dar este mareata prin varietatea de culori, forme si  prin intindere. Ochii cuprind Parisul si ai impresia ca totul se ordoneaza sub privirea ta. Niciun cusur nu ajunge pana sus. Siluetele cladirilor, turlele poleite ale bisericilor, muzeele, strazile, masinile si oamenii par croite de mana unui Maestru, care le-a facut altfel decat le vedem in mod obisnuit. Nici zgomotul nu razbate pana aici, percepem doar un zumzet care ne aminteste ca lumea de jos este vie si ca noi avem privilegiul sa o vedem altfel pentru cateva momente.

O rocada, doua, chiar sapte prin culoarele menite sa preia fluxul de vizitatori in sus sau in jos. Un ultim tur si o privire fugara spre interior, aveau sa ma trimita in camaruta unde arhitectul Gustave Eiffel isi primea oaspetii de seama. Cu mana caus la frunte observ gazda si pe Thomas Edison vorbindu-i insufletit despre ultima sa descoperire : phonograful. Cat de real pare totul, figurile reusite  din ceara iti dau impresia ca ai facut o calatorie in timp si ca poti lua o particica din spiritul vremii cu tine acasa…

Brrr, aici sus poti scrie o poveste dar parca s-a lasat frigul asa ca ma grabesc sa prind liftul pentru coborare. Dupa escala de la etajul intai, la pachet cu o invitatie la restaurant si la cumparat suveniruri ( servicii scumpe avand in vedere altitudinea ) ne imbarcam in celalalt lift pentru ultima statie care ne va aduce cu picioarele pe pamant. In cateva clipe sunt jos, la poalele turnului, amestecandu-ma prin multime.

Ei bine, am vazut si Parisul. Am fost in turnul Eiffel si am admirat lumea de la 300 de m. Am fost si la Luvru, chiar si la Domul Invalizilor sa-l plang pe Napoleon. M-am plimbat pe Champs Elysee si cu vaporul pe Sena. Ma declar multumita. La randul lor, alti vizitatori sunt bucurosi. Se vede pe chipurile lor. Dar si gazdele sunt multumite pentru asta. Si guvernul francez e multumit. Si Sarkozy insusi e multumit. Franta face muuulti bani din turism. In concluzie, Franta nu va intra in incapacitate de plata. Daca se va intampla totusi, eu voi merge din nou la Paris sa dau o mana de ajutor acolo. Si altii o vor face. Turismul va salva aceasta tara de la faliment. Vive la France !

Mi-a suras Gioconda

Mi-am dorit de mult timp sa ajung la Paris unde imi propusesem sa vizitez muzeul Luvru. Am vrut musai sa vin la Luvru ca sa o vad pe  Gioconda ( Mona Lisa in varianta franceza ) lui Leonardo da Vinci si pe David a lui Michelangelo. Cu Gioconda a fost mai usor, pentru ca m-am orientat dupa indicatoare, insa pe David nu l-am gasit nici in ruptul capului. Se apropia ora inchiderii, asa ca mi-am luat inima-n dinti si am intrebat un angajat al muzeului unde salasluieste vestita opera de arta. Omul, amabil m-a indrumat cat se poate de limpede : tournez a gouche apres tout a droit. Am tasnit ca din pusca spre locul indicat, m-am uitat dar nici urma de David. In sfarsit, misterul a fost dezlegat de un alt angajat al muzeului, care mi-a raspuns sec: David se afla la Florenta doamna, nu-l mai cautati aici…

Deci, nu sunt o cunoscatoare a artelor dar imi place frumosul. Si mi-a placut ce-am vazut, mai bine zis, ce-am apucat sa vad in cele 3 h de pelerinaj prin muzeu. ( daca ramai in fata fiecarui obiect de arta circa un minut, ai avea nevoie de 4 luni ca sa vezi tot ce este expus la Luvru ). Am intrat prin aripa Denon, asa ca am admirat sculptura si pictura. Am ratat camerele lui Napoleon, codul lui Hamurabi si multe altele. Un motiv serios sa revin la Luvru, pentru mai mult timp si cu lectiile facute de acasa…

Totusi am admirat-o pe Gioconda si asta m-a facut fericita. E clar ca doamna asta le eclipseaza pe alte doua doamne vestite, gazduite la Luvru : Venus din Milo si Victoria din Samotrache. Mona Lisa e unica, un obiect de cult, un produs de consum popular, a carei valoare este astazi, inestimabila ( ultima suma vehiculata de specialisti se ridica la 670 mil $). Milioane de oameni au trecut prin fata ei, aici la Luvru, in Japonia sau in SUA. Calitatea picturii, misterul din jurul ei, precum si zambetul discret de pe chipul femeii, fac farmecul acestei opere, pe care autorul insusi o venera si o purta cu el peste tot. Se spune ca Leonardo da Vinci nu s-a despartit de acest tablou pana in ziua mortii sale.

Nu-i de mirare deci, ca vizitatorii se inghesuie inca de la intrare sa vada minunea, expusa la etajul intai al muzeului, in sala dedicata lui Leonardo da Vinci. Gioconda sta singura pe peretele din fata salii, protejata de un geam din sticla incasabila, de un cordon protector care te tine la distanta de circa 2 metri de opera si de doi paznici, gata sa intervina in caz de nevoie. M-am strecurat si eu prin multime, cat mai in fata, am privit din toate unghiurile si iata ce am vazut. Un tablou pictat in nuante inchise reprezentand o femeie nu prea frumoasa, cu forme pline, fara gene si sprancene, cu trasaturi usor masculine dar cu un zambet misterios, care te tulbura de-a dreptul. Specialistii aseamana acest zambet cu cel al fecioarei Maria, emitand ipoteza ca modelul lui Leonardo da Vinci ar fi fost o femeie insarcinata sau lauza ( fapt indicat si de tinuta femeii care poarta un voal foarte subtire pe cap ) care transmite prin zambetul ei, triumful vietii si bucuria renasterii. Tot ei s-au pus de acord ca modelul pictorului a fost una dintre sotiile lui Francesco de Gherardini, un tanar nobil si bogat din Toscana. Aceasta este varianta oficiala, imbratisata de altfel si de cei de la Luvru, insa speculatiile cu privire la identitatea modelului n-au incetat sa faca valuri si adepti. Unii sustin ca tabloul ar putea fi un autoportret al artistului,  iubitul acestuia sau singura femeie pe care a iubit-o. Altii, influentati de comentarii froidiene, sustin ca chipul din tablou este al mamei pictorului sau ca reprezinta un androgin, jumatate femeie, jumatate barbat. Sigur ca misterul din jurul Giocondei i-a crescut valoarea si a facut din ea cea mai cunoscuta pictura din lume. Eu cred ca isi merita locul si ca meritam si noi privilegiul de a o admira intr-unul din cele mai vestite muzee din lume, Luvrul.

Intotdeauna vor fi saraci in tara…

Ziua dedicată eradicării sărăciei este sărbătorită în fiecare an, în întreaga lume, pe data de 17 octombrie. Această zi, este un prilej de a atrage atenţia asupra situaţiei de sărăcie extremă în care se află în jur de 600 de milioane de copii, adică mai mult de 30% dintre copiii care trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Banca Mondială estimează că aproximativ 1,3 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc în sărăcie (cu puţin peste 1 dolar pe zi), iar cele mai recente date furnizate de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură, parte a Naţiunilor Unite (FAO) arată că, din totalul populaţiei globale, de 7 miliarde de oameni, aproximativ 925 de milioane suferă din cauza foametei, cei mai afectaţi fiind copiii.

Astfel, sărăcia are un rol determinant în decesul a cel puţin 5 milioane de copii, în fiecare an, în întreaga lume. La rândul lor, organizaţiile internaţionale trag încă o dată un semnal de alarmă privind cotele sărăciei la nivel global – 1 om din 7 trăieşte în prezent în sărăcie. De asemenea, sărăcia este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru multe dintre bolile mileniului, iar milioane de oameni ajung să moară anual în întreaga lume pe acest fond.

HIV/SIDA, tuberculoza şi malaria sunt numai câteva dintre bolile care provoacă un număr important de decese, atât pe fondul sărăciei, cât şi pentru că bolnavii din medii defavorizate nu au acces la tratamentul necesar. 30.000 de copii mor zilnic din lipsa hranei necesare (sursă: UNICEF). Eradicarea sărăciei severe este primul dintre cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), prezentate în cadrul Declaraţiei Mileniului în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului.

Această Declaraţie a fost adoptată de 191 de ţări, printre care şi România. În anul 2007, în ţara noastră s-a înfiinţat Reţeaua Naţională Antisărăcie – Includere Socială (RENASIS), formată din 13 membrii din întreaga. Aceasta are ca principale obiective aducerea problematicii sărăciei şi a excluziunii sociale în atenţia publică, susţinerea informării şi conştientizării cetăţenilor români asupra principiilor şi mijloacelor specifice de combatere a sărăciei, urmărind întărirea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale din Romania de a acţiona în acest sens.

StarPress

Super reteta pentru slabit

 

Evrika ! Am gasit reteta ideala pentru slabit. Fara sa renunt la mancarea preferata si  fara sa transpir facand sport.  Tot ce tre’ sa fac e sa pun mancarea in farfurii mici si sa o duc la gura cu tacamuri mari. Absolut genial ! De maine incerc metoda,  cu mentiunea ca imi propun sa dau jos vreo 2 kg ( in ultima perioada mi-a fost bine si asta a inceput sa se observe cu ochiul liber ).  Cer prea mult de la o biata farfurie mica si de la niste tacamuri mari ? Deci io de maine pun pe masa  numai farfurii mici si tacamuri mari si astept efectul. Cica e garantat. Asa am citit in Gandul. Daca nu credeti, pohtiti de vedeti aici