Ziua dedicată eradicării sărăciei este sărbătorită în fiecare an, în întreaga lume, pe data de 17 octombrie. Această zi, este un prilej de a atrage atenţia asupra situaţiei de sărăcie extremă în care se află în jur de 600 de milioane de copii, adică mai mult de 30% dintre copiii care trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Banca Mondială estimează că aproximativ 1,3 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc în sărăcie (cu puţin peste 1 dolar pe zi), iar cele mai recente date furnizate de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură, parte a Naţiunilor Unite (FAO) arată că, din totalul populaţiei globale, de 7 miliarde de oameni, aproximativ 925 de milioane suferă din cauza foametei, cei mai afectaţi fiind copiii.
Astfel, sărăcia are un rol determinant în decesul a cel puţin 5 milioane de copii, în fiecare an, în întreaga lume. La rândul lor, organizaţiile internaţionale trag încă o dată un semnal de alarmă privind cotele sărăciei la nivel global – 1 om din 7 trăieşte în prezent în sărăcie. De asemenea, sărăcia este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru multe dintre bolile mileniului, iar milioane de oameni ajung să moară anual în întreaga lume pe acest fond.
HIV/SIDA, tuberculoza şi malaria sunt numai câteva dintre bolile care provoacă un număr important de decese, atât pe fondul sărăciei, cât şi pentru că bolnavii din medii defavorizate nu au acces la tratamentul necesar. 30.000 de copii mor zilnic din lipsa hranei necesare (sursă: UNICEF). Eradicarea sărăciei severe este primul dintre cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), prezentate în cadrul Declaraţiei Mileniului în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului.
Această Declaraţie a fost adoptată de 191 de ţări, printre care şi România. În anul 2007, în ţara noastră s-a înfiinţat Reţeaua Naţională Antisărăcie – Includere Socială (RENASIS), formată din 13 membrii din întreaga. Aceasta are ca principale obiective aducerea problematicii sărăciei şi a excluziunii sociale în atenţia publică, susţinerea informării şi conştientizării cetăţenilor români asupra principiilor şi mijloacelor specifice de combatere a sărăciei, urmărind întărirea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale din Romania de a acţiona în acest sens.
StarPress