Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘amintiri’ Category

curatenie_rapida_7_sfaturi_esentiale

Studentii unui colegiu din Statele Unite vor tine minte toata viata testul pe care l-au primit la sfarsitul primului an de studiu, de la unul dintre profesorii lor. Intrebarea de final suna destul de ciudat: care este numele femeii de serviciu din scoala? Studentii au crezut ca este o intrebare facultativa, poate o capcana si s-au grabit sa-l intrebe pe profesor daca raspunsul avea sa conteze in vreun fel. Sigur ca da, cine stie numele femeii va primi 5 puncte, care se adauga la nota de final.

Rostul acestei intrebari extra-curiculare este usor de intuit. Profesorul a vrut sa le dea studentilor sai o lectie pretioasa de viata, spunandu-le in acest fel ca fiecare om este important si ca oricine merita atentia, recunosterea si respectul lor.

Am mai citit istorioara asta in trecut dar acum, cand am dat din nou peste ea intr-una din cartile lui John Maxwell, a fost diferit. M-am gandit la oamenii care, dupa standardele noastre au ocupatii neinsemnate: femei de serviciu, gunoieri, portari, lustruitori de pantofi, vanzatori de ziare, bilete, suveniruri, mancare, s.m.d. Nu cumva ii privim (sau nici macar nu-i privim) ca pe niste roboti, care trebuie sa ne serveasca repede, frumos si atent, pe noi astia care facem munci mai importante? Nu cumva credem ca ni se cuvin amabilitatea, serviabilitatea si rabdarea lor, uitand sa fim la randul nostru amabili, intelegatori si recunoscatori celor care ne fac diverse servicii, fie ele si contra-cost?

Nu stiu daca e din cauza zilelor magice pe care le parcurgem, dar eu am sentimentul ca acesti oameni chiar merita celebrati din cand in cand. Si am de gand sa trec la fapte. Mi-am propus sa-i cumpar un buchet de flori femeii care face curat pe scara blocului unde locuiesc, sa-i aflu numele, s-o intreb de sanatate, spunandu-i in acest fel multumesc. Am toate motivele sa-i fiu recunoscatoare. Dupa plecarea ei, totul straluceste de curatenie (in special usa din sticla e atat de curata incat se intampla des ca cei care vin la noi in vizita sa dea cu capul in ea), aerul este proaspat si parfumat iar asta imi da o stare de bine si sentimentul ca locuiesc intr-un loc minunat.

Tu stii numele femeii care face curat la serviciu, la scoala/facultate sau acolo unde te simti bine pentru ca e curat, cald si confortabil? Ii zambesti celui care te serveste la magazin? Ai scris unei persoane obisnuite, o scrisoare de recunostinta? I-ai multumit vreunui neinsemnat pentru un gest marunt care trebuia oricum facut? Ai aplaudat pe cineva umil, cu voce tare? Daca nu, ai timp sa recuperezi. Zilele acestea ar putea fi magice pentru toata lumea, inclusiv pentru femeile de serviciu de pe Planeta…

P.S. Numele femeii de serviciu din Scoala Generala era Coca, o tanti bruneta, mica de statura si rotofee, care tinea loc si de bodyguard. Mai departe memoria imi joaca feste. Daca as fi primit un test in liceu sau in facultate care sa contina intrebarea din titlu, l-as fi picat dar as fi invatat o lectie importanta de viata, un pic mai devreme…

Read Full Post »

Cunosc pe cineva caruia i s-a profetizat de catre tata, ca nu va realiza nimic in viata. Ca va fi un nimeni, un incurca lume, dependent de altii. Vorbele blestemate au fost intarite de atitudini, comportamente, fapte. A fost batut, izolat, retras de la scoala si exploatat fara mila. Otrava neputintei, a indoielii de sine si a devalorizarii i-a fost picurata in suflet ani la rand, producand daune ireparabile…

Ce credeti ca s-a intamplat cu acel copil care intre timp a implinit 75 de ani? Destinul i-a harazit un instinct al supravietuirii fantastic, asa ca la un moment dat si-a luat viata in propriile maini. Si-a intemeiat o familie, si-a construit o casa, apoi a doua si a treia, muncind pe rupte. A crescut copii, s-a reintors pe bancile scolii, a inceput sa citeasca si sa-si cultive spiritul.

O intorsatura frumoasa a vietii, veti spune. Da, cu siguranta. Dar motivatia din spatele acestei schimbari este morbida. Stiti de ce-a facut omul nostru toate aceste ispravi? Ca sa-i demonstreze tatalui ca este in stare sa le faca. Sa-i spuna ca s-a inselat cand l-a socotit un neispravit, un nemernic, incapabil de fapte marete. Asa ca dupa fiecare obiectiv implinit, se intorcea spre tata si-l intreba intr-un fel sau altul: Ma vezi tata? Nu-i asa ca pot? Nu-i asa ca ma descurc? Hai spune-mi ca ma accepti, spune-mi ca esti mandru de mine. Tata, te rog fa macar un gest cu mana, aproba-ma din priviri, te rog spune ceva tata…

Dar tatal n-a schitat niciun gest, n-a scos niciun sunet. Iar omul nostru a continuat cursa nebuna spre inima ferecata a tatalui sau. Ani la rand, fara oprire, fara ragaz. A sosit si ziua cand fiul a trebuit sa ingrijeasca de acest tata tiran care i-a furat viata. Acela a fost momentul in care am asistat la una din cele mai duioase scene pe care am vazut-o vreodata. Un adult-copil hranea cu lingurita un tata batran si neputincios. O facea cu drag si voiosie. Chiar si atunci il mai intreba din priviri: tata, nu-i asa ca esti mandru de mine? Nu-i asa ca ma pretuiesti? Nu-i asa ca ma iubesti si pe mine?

Intr-un tarziu, cuprins de remuscari, batranul avea sa slobozeasca niste cuvinte straine de sine dar vindecatoare. Iarta-ma ma! Iarta-ma! Ma ierti, l-a intrebat cu glas ca de tunet. Sigur ca te iert tata, ia soptit fiul.

Tatal este oale si ulcele de mult dar fiul inca se lupta cu fantomele trecutului sau. Inca vrea sa-i demonstreze tatalui ca el este un om demn, ca merita sa fie luat in seama, ca poate fi acceptat si iubit. Simt compasiune pentru acest om care si-a irosit viata pentru un vis furat. A investit in tot soiul de proiecte, care nu vor reusi niciodata sa-i vindece sufletul ranit…

Ne place sa stim ca sensul ales pentru viata este al nostru, ca ne-am gasit rostul pe lume. Alergam dupa succes, bogatie, putere, iubire, credinta, adevar. Ne ascundem sufletul chinuit de fantome in spatele rolului, statutului, functiei, banilor. Poate ca e timpul sa ne oprim o clipa si sa ne intrebam daca nu cumva am realizat toate astea pentru a castiga aprobarea mamei, a tatalui, a sotului, sotiei, bunicilor, sefilor etc. Daca acesta este crudul adevar, sa lasam fantomele in lumea lor si sa ne intoarcem la visul nostru. Doar acela ne va aduce vindecare si pacea de care avem nevoie…

 

 

Read Full Post »

De vreo 2 ani locuim in casa noastra din Belgia pe care am decorat-o in stil classic: culori calde, materiale naturale, mobila simpla in tonuri nude. Suntem multumiti de rezultat si ne simtim bine in casa noastra de aici. Zilele acestea vom adauga ultima piesa din decor. Este vorba despre un tablou pictat in ulei intitulat Anotimpurile vietii, care va poposi pe unul dintre peretii salonului nostru.

Ideea imi apartine, desi am furat tema de pe campiile internetului. Am vrut totusi sa personalizez copacul anotimpurilor si sa-l transform in metafora vietii… Dupa o incercare esuata de a gasi un artist care sa materializeze ideea, l-am gasit in final pe pictorul Ovidiu Iovanel, care a inteles ce vreau si a trecut la treaba. Acum tabloul se afla in drum spre Belgia iar eu astept cu nerabdare sa-l vad de aproape si sa-l asez la locul lui.

ANOTIMPURILE ROVANOVA

Read Full Post »

Duminica trecuta a fost una din zilele perfecte in Belgia. In primul rand a fost soare si destul de cald pentru aceasta perioada din an. In al doilea rand in Bruxelles nu s-a circulat cu masina, ziua fiind declarata « sans voiture » deci pietoni, biciclisti roller-isti si voie buna peste tot. In al treilea rand am avut onoarea sa fiu invitata la inaugurarea celei mai mari si moderne case din Tervuren, locul din Belgia care-mi place foarte tare si unde am fost destul de des in ultimii 4 ani.  Dar nu despre case sau despre locuri vreau sa povestesc aici ci despre oameni si traditii locale.

Imi place foarte mult ideea de sarbatoare a casei (diferita de sfintirea casei), asa cum se petrece in Belgia. Cand un om/familie isi construieste, isi cumpara sau inchiriaza o locuinta noua, pregateste in final si receptia ei invitand rude, prieteni, musai vecinii si chiar pe unii dintre mesterii care au construit sau renovat locuinta. Party-ul incepe in miezul zilei, desi fiecare participant vine cand poate si pleaca atunci cand doreste. De obicei invitatul aduce un dar de casa noua iar proprietarul pregateste gustari si bautura pentru toti cei prezenti. Ocazia este una de cunoastere si partasie consumate intro atmosfera prietenoasa si relaxanta. Cel mai important moment este insa turul casei, care la belgieni nu inseamna mandrie sau etalare ci pur si simplu bucurie si recunostinta, impartasite impreuna cu alti membri ai comunitatii locale.

Nu este prima oara cand particip la astfel de eveniment si tin sa-mi exprim recunostinta si admiratia fata de acesti oameni care ne-au primit in casele lor, oferindu-ne astfel ocazia sa-i cunoastem, sa inchegam relatii si chiar prietenii cu unii dintre ei. Este si cazul familiei Martin, oameni pe cat de importanti pe atat de modesti si cumsecade. La receptia casei lor au participat peste 100 de persoane, printre care primarul si alte notabilitati ale zonei. Un artist celebru a dezvelit sculptura de tip art-pop de pe frontonul casei si a explicat semnificatia acesteia. Din pacate nu am inteles mare lucru pentru ca speak-ul lui a fost in neerlandeza. De atunci ma tot intreb ce mesaj transmit maimuta, pisicile, bufnita si pasarea cu trup de femeie si de ce si-ar dori cineva sa le aiba acasa!? Cand o sa aflu, o sa va spun si voua 🙂

12043171_1204851639531241_7898915469159940902_n

Read Full Post »

Scriitorul Jose Luis Borges spunea despre Mallorca ca este « un loc asemanator fericirii, o insula unde inveti sa vezi cu sufletul » . Intr-adevar locul pare fermecat, cu aer colonial in care incape modernul dar si traditionalul deopotriva. Gasesti aici golfuri idilice asemanatoare insulelor grecesti, paduri care coboara pana la malul marii, munti inalti care in unele locuri strajuiesc marea,  conace vechi dar elegante, plantatii de maslini, migdali, portocali si lamai in centrul insulei dar si zone aride cu pamant rosu care iti dau impresia ca te afli in Africa.

Mi-am dorit sa vad Mallorca, mai ales ca in mintea mea avea un aer misterios si exotic. Am pastrat aceste impresii si dupa ce am vizitat o parte importanta a insulei, bucurandu-ma din plin de peisaje minunate si de atmosfera de vacanta.

Ce mi-a placut ? Aerul mediteranean cu briza usoara care te scuteste de calduri insuportabile, marea de culoare turcoaz cu plaje intinse, diferite de la un loc la altul, orasul Palma intesat de turisti, magazine, cafenele si restaurante, muntii Tramuntana pe care i-am vazut din autocar, grotele Hams si Cuevas del Drach, unde, pe langa peisajul impresionant, am asculat muzica simfonica si m-am plimbat cu barca pe unul din lacurile subterane, perlele de la fabrica din Manacor, cerul fara nori amenintatori, plaja, spectacolele nocturne dintre care un flamenco m-a cucerit de-a dreptul…

Ce nu m-a incantat ?  Un singur aspect legat de serviciile oferite in pachetul numit generic all inclusive: mancarea, desi variata pentru consumatorii de carne si fructe de mare n-a fost pe gustul nostru mediteranean. Totusi am savurat orezul cu lapte de la micul dejun si budinca de zahar ars, pe langa alte sortimente kocher cu gust discutabil ; programul strict de piscina (10 00 – 19 00) ; faptul ca pentru prosoape, sezlong, umbrela sau chiar pentru accesul pe terasa restaurantului trebuia sa platesti in plus, ceea ce in Turcia de exemplu, nu se intampla…

Trecand peste micile inconveniente ne-am intors acasa odihniti, relaxati, cu amintiri frumoase dar si cu regretul ca n-am vizitat satele insulei, dintre care Valldemossa ar fi avut prioritate. In sat se afla o manastire care gazduieste pianul la care a cantat Frederic Chopin, aflat aici pentru o iarna impreuna cu scriitoarea Georges Sant.

Mi-ar placea sa revin in Mallorca, poate in nord-estul insulei, la Alcudia, nu departe de Cap Formentor, unde am aflat ca plajele au nisipul alb si atmosfera de poveste…

20150710_140627

11709690_1158844067465332_3916713780222866834_o

11696579_1158844187465320_645035977771928908_o

20150714_13411020150714_112954

Read Full Post »

IMG_9363Puy du Fou este cu totul altceva decat mi-am imaginat. E drept ca n-am facut documentare inainte (desi era indicat pentru ce avea sa urmeze) fiind aproape sigura ca am vazut parcul si ca este unul Zoo. Ajunsa la fata locului am descoperit unul dintre cele mai impresionante parcuri tematice din lume desfasurat pe 45 de hectare, loc unde istoria si natura se infratesc intr-un mod inedit, oferind privelisti grandioase turistilor veniti din toate colturile lumii.

Pe langa spectacole la scena deschisa (anfiteatre, arene romane, sali special amenajate pentru cascadorii si efecte speciale) vezi asezari din 3 epoci diferite: antica, medievala si renastere, care te imbie sa le treci pragul pentru a admira mobilier din lemn, seminee cu jaratecul inca aprins, obiecte lucrate in casa pe care le poti cumpara ca suvenir. Afara gasesti deschise atelierele fierarilor, rotarilor, agricultorilor si animale domestice in tarcuri special amenajate. Toate acestea se afla intr-o imensa gradina cu numeroase specii de arbori, plante salbatice si tufe de trandafiri, un mic paradis numai bun de popasuri agreabile intre spectacole. Daca mai adaugam sunetul impecabil din difuzoare, micile cascade si arteziene, avem tabloul aproape complet al unui loc cu adevarat memorabil.

Istoria parcului incepe in urma cu 25 de ani cu un castel in ruina (vizibil si el printre atatea atractii) dar mai ales cu visul lui Philippe de Villiers (presedintele Consiliului Judetean Vendée si deputat european) de a da viata istoriei Vendéei, devenita martira din cauza ca s-a opus Revolutiei Franceze. In esenta Puy de Fou retranscrie 700 de ani de istorie în jurul personajului principal, Jacques Maupillier şi a descendenţilor săi. Vedeta spectacolului nocturn de pilda este tânărul arcas Jacques Maupillier, rănit de 7 ori în războiul Vendeei. In total poti vedea aici anual 60 de spectacole, dintre care cele mai populare sunt: gladiatorii (reconstrucţia unui circ galo-roman cu 45 de cai, opt feline şi 80 de actori); vikingii (cu efecte speciale si cascadori care  reconstituie scena unei batalii dintr-un sat atacat de vikingi); balul pasarilor de prada  cu 310 pasari din 52 de specii diferite; batalia din Donjon , o alta cu englezii în Evul Mediu; muschetarii lui Richelieu (spectacol creat intr-un teatru de epocă de 6 000 m2), cavalerii mesei rotunde, etc. Anul acesta organizatorii au refacut transeele luptei de la Verdun, imbinand tragedia razboiului cu drama soldatilor aflati departe de iubite, sotii, familie in noaptea de Craciun. Pe fundalul luptei crancene cu explozii de grenade, tunuri si focuri de arma, poti auzi in microfoane cantece de Noel dar si vocea unui combatant care-i scrie iubitei sale: „Draga mea, cand vei primi aceste randuri eu nu voi mai fi dar sa stii ca te-am purtat tot timpul in inima si gand. Te iubesc pentru totdeauna. Al tau nepretuit, Charlie”.

Merita adaugat un amanunt interesant si anume faptul ca toate reprezentatiile sunt puse in scena de voluntari, membrii ai Fundatiei Puy du Fou care se instruiesc si presteaza pe scena doar de dragul artei si a celor 1,5 milioane de turisti care vin anual sa-i vada.  Ma bucur ca am avut ocazia sa gust si eu din atmosfera creata de acestia si sa ma declar incantata. Raman totusi cu regretul ca n-am putut urmari toate spectacolele programate in ziua respectiva din cauza unor nori picuratori dar si cu speranta ca voi avea prilejul sa ma intorc aici intr-o zi pentru a recupera celelalte povesti…

Read Full Post »

IMG_6562

Daca aveti drum in Spania nu ratati orasul cetate Toledo situat la circa 70 km de Madrid. Veti gasi aici un adevarat muzeu in aer liber incarcat de istorie, cultura, evenimente sangeroase dar veti descoperi si ceea ce spaniolii numesc Convivencia, locul unde evrei, crestini si musulmani au trait impreuna de-a lungul secolelor, lasandu-si amprenta arhitecturala si culturala la tot pasul.

Am avut norocul sa vizitez orasul sub indrumarea unui ghid pe cat de informat pe atat de constiincios care, stiind ca are putin timp la dispozitie ne-a zorit in asa fel incat sa nu ratam nici un obiectiv important din zona. Am pasit asadar sprinten pe podul Alcantara (deasupra raului Tajo), apoi prin Puerta de Bisagra am patruns in zona istorica a orasului, traversand piata Zocodover unde in Evul Mediu se desfasurau spectacolele sangeroase ale Inchizitiei. Ne-am oprit apoi la Biserica Santo Tomè pentru a admira cele mai reprezentative opere ale lui El Greco, am privit in treacat cateva inventii ale lui Leonardo da Vinci in muzeul Taller del Moro, oprindu-ne apoi la Muzeul Torturii.

Aici am vazut cele mai nastrusnice unelte si masinarii inventate pentru a spori durerea si a o prelungi cat mai mult posibil. Rugul, ghilotina, satarul neascutit, spanzuratoarea, scaunul cu tepi, clesti pentru smuls unghii si carne vie, custi metalice, butoaie, bice, masti ale rusinii, etc, stateau cuminti in vitrine, purtand urmele groazei si ale mortii violente. Primele slujeau starpirii ereticilor, vrajitoarelor si tradatorilor, ultimele erau folosite pentru delicte usoare precum alcoolismul, jocul de zaruri sau lenevia.

colaj tortura 2

colaj tortura 1

tortura 2

Aflati inca sub imperiul grozaviilor vazute in Muzeul Torturii, ne-am indreptat spre Puerta de Cambron care faciliteaza intrarea in cartirul evreiesc. Aici stradutele pietruite se ingusteaza abrupt, casele din piatra raman tacute iar de la feresti ne zambesc cateva flori vesele, semn ca acolo traiesc si astazi descendenti ai crestinilor, evreilor sau maurilor de odinioara.

Facem cateva fotografii si suntem indrumati spre sinagoga Santa Maria la Blanca, cea mai veche sinagoga din Europa. Transformata ulterior in Biserica aceasta impresioneaza prin eleganta si simplitate. In afara celor 3 altare, nu exista mobilier. Nici n-ar fi nevoie o data ce structura cladirii merita toata atentia. Admirabile sunt cele 4 randuri de coloane albe impodobite cu simboluri maure, arcadele sculptate in forma de scoica, peretii invesmantati parca in broderii aurite, ferestrele atipice unui locas de cult. Nu-i de mirare ca toata lumea se uita in sus, atenta la orice detaliu…

10547889_963563520326722_3959187013901638762_o

Nu puteam sa ne intoarcem fara sa vedem Catedrala din Toledo. Considerata una dintre cele mai impresionante structuri gotice din Europa este, alaturi de palatul Alcazar principala atractie turistica a orasului. Lacasul impresioneaza prin proportii (are o lungime de 120 de m si o latime de 59 m, acoperisul este sprijinit pe 88 de coloane, are 750 de ferestre de tip vitraliu, etc) dar si prin arhitectura, unica in felul ei. Mie mi-au atras atentia zecile de perechi de catuse prinse pe ziduri, care amintesc de eliberarea sclavilor, fiind totodata un simbol relevant pentru eliberarea din orice forma de sclavie umana …

IMG_6638

IMG_6639

IMG_6737

Mi-ar fi placut sa vizitez palatul Alcazar datand din epoca Cid-ului, muzeul evreiesc Sefardi, sa ma plimb la pas domol printre stradutele pietonale pline cu suveniruri de calitate, sa cumpar un vas din smalt negru incrustrat cu fire de aur, poate si o sabie de otel, sa degust o portie de martipan (prajitura din migdale si miere) stand cuminte pe o banca din piata Zocodover, sa pozez in voie minunatiile descoperite. De data asta n-am avut vreme dar stiu ca intr-o zi voi reveni acolo. Mi-a placut prea mult ce-am vazut, ca sa nu-mi doresc sa revad, sa retraiesc, sa recreez amintiri memorabile, ca cele despre care tocmai am povestit aici.

1397247_963536610329413_5993186716597540717_o

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: