Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

THANK YOU hand lettering.

Banner with thank you and white spring blossoms as background.

Dragi prieteni,

acest post este pentru voi, cei care m-ati urmarit aici, si care ati observat disparitia mea din ultima perioada. Am lipsit motivat, deoarece m-am investit intr-un proiect nou care se numeste Rova Psihoterapia. Aceasta va fi noua mea casa, in care va invit cu drag si pe voi, cei interesati de autocunoastere si dezvoltare personala.

Multumesc celor care mi-au calcat pragul aici, celor aproape 200 de abonati si curajosilor care au lasat marturii ale trecerii lor: comentarii la articole, impresii despre site, idei sau remarci referitoare la subiectele abordate de mine.

Am convingerea ca totul a avut sens si ca astazi intru intr-o noua etapa. Sa fie intr-un ceas bun, zic!

Read Full Post »

curatenie_rapida_7_sfaturi_esentiale

Studentii unui colegiu din Statele Unite vor tine minte toata viata testul pe care l-au primit la sfarsitul primului an de studiu, de la unul dintre profesorii lor. Intrebarea de final suna destul de ciudat: care este numele femeii de serviciu din scoala? Studentii au crezut ca este o intrebare facultativa, poate o capcana si s-au grabit sa-l intrebe pe profesor daca raspunsul avea sa conteze in vreun fel. Sigur ca da, cine stie numele femeii va primi 5 puncte, care se adauga la nota de final.

Rostul acestei intrebari extra-curiculare este usor de intuit. Profesorul a vrut sa le dea studentilor sai o lectie pretioasa de viata, spunandu-le in acest fel ca fiecare om este important si ca oricine merita atentia, recunosterea si respectul lor.

Am mai citit istorioara asta in trecut dar acum, cand am dat din nou peste ea intr-una din cartile lui John Maxwell, a fost diferit. M-am gandit la oamenii care, dupa standardele noastre au ocupatii neinsemnate: femei de serviciu, gunoieri, portari, lustruitori de pantofi, vanzatori de ziare, bilete, suveniruri, mancare, s.m.d. Nu cumva ii privim (sau nici macar nu-i privim) ca pe niste roboti, care trebuie sa ne serveasca repede, frumos si atent, pe noi astia care facem munci mai importante? Nu cumva credem ca ni se cuvin amabilitatea, serviabilitatea si rabdarea lor, uitand sa fim la randul nostru amabili, intelegatori si recunoscatori celor care ne fac diverse servicii, fie ele si contra-cost?

Nu stiu daca e din cauza zilelor magice pe care le parcurgem, dar eu am sentimentul ca acesti oameni chiar merita celebrati din cand in cand. Si am de gand sa trec la fapte. Mi-am propus sa-i cumpar un buchet de flori femeii care face curat pe scara blocului unde locuiesc, sa-i aflu numele, s-o intreb de sanatate, spunandu-i in acest fel multumesc. Am toate motivele sa-i fiu recunoscatoare. Dupa plecarea ei, totul straluceste de curatenie (in special usa din sticla e atat de curata incat se intampla des ca cei care vin la noi in vizita sa dea cu capul in ea), aerul este proaspat si parfumat iar asta imi da o stare de bine si sentimentul ca locuiesc intr-un loc minunat.

Tu stii numele femeii care face curat la serviciu, la scoala/facultate sau acolo unde te simti bine pentru ca e curat, cald si confortabil? Ii zambesti celui care te serveste la magazin? Ai scris unei persoane obisnuite, o scrisoare de recunostinta? I-ai multumit vreunui neinsemnat pentru un gest marunt care trebuia oricum facut? Ai aplaudat pe cineva umil, cu voce tare? Daca nu, ai timp sa recuperezi. Zilele acestea ar putea fi magice pentru toata lumea, inclusiv pentru femeile de serviciu de pe Planeta…

P.S. Numele femeii de serviciu din Scoala Generala era Coca, o tanti bruneta, mica de statura si rotofee, care tinea loc si de bodyguard. Mai departe memoria imi joaca feste. Daca as fi primit un test in liceu sau in facultate care sa contina intrebarea din titlu, l-as fi picat dar as fi invatat o lectie importanta de viata, un pic mai devreme…

Read Full Post »

Pornind de la premisa ca o relatie de cuplu reusita este cea in care ambii parteneri sunt multumiti, si-si pot realiza planurile de viitor, fara a-si vedea drepturile incalcate, m-am gandit sa prezint in cadrul unui serial, tipologiile afective disfunctionale, asa numitele iubiri toxice care contravin modelului sanatos de relatie si care sunt, pe drept cuvant, incadrate la rubrica: ASA NU! Astazi ma voi ocupa de iubirea teatrala sau tipul histrionic teatral.

Caracteristicile histrionicului

Personajul histrionic are dorinta de a fi mereu in centrul atentiei, contine si exprima emotii exacerbate si fluctuante, are comportament seducator,  grija exagerata pentru aspectul fizic, o atitudine dramatica, entuziasm si inflacarare in relatiile interpersonale.

Relatia cu persoanele histrionice pare gratificanta la inceput insa pe parcurs devine epuizanta. Asta pentru ca histrionicul oscileaza intre 2 scheme de gandire opuse: sunt un nimeni, atunci cand nu am atentia partenerului si, sunt o fiinta exceptionala care ii cucereste pe toti, in situatia in care primeste atentia si validarea celor din preajma.

Este foarte usor sa cazi in mrejele unui histrionic. Cine nu se simte bine in compania unui personaj sociabil, seducator, a unuia care acorda complimente si confirmari? Insa partile mai putin placute, inclina balanta in zona negativa. Histrionicul doreste sa mentina atentia cu orice prêt, starile lui de spirit sunt schimbatoare si manipulatoare, este lipsit de empatie, idealizeaza relatia, dramatizeaza problemele. Practic celalalt este confiscat intr-o schema de emotii fluctuante care, mai devreme sau mai tarziu il vor epuiza. O relatie cu pretentii in care iubirea se confunda cu dorintele unilaterale, vesnic nesatisfacute…

Cum sa supravituiesti unui histrionic?

Walter Riso, in cartea Iubiri toxice, sugereaza trei atitudini:

  • una slaba care presupune sa te lasi coplesit de emotiile negative ale celuilalt fara a opune rezistenta. In acest caz trebuie sa te inarmezi cu rabdare atunci cand persoana histrionica are accese de furie/isterie, sa fii atent la detalii (sa nu uiti vreo aniversare, fie ea si a primei intalniri), sa-i spui mereu cat de extraordinar/a este, sa daruiesti tandrete si iubire fara limite, s-o lasi sa iasa in evidenta oricand doreste, sa-i impartasesti si sa-i aprobi starile de spirit, sa nu spui niciodata nu.
  • una dura: sa-ti afirmi autonomia personala si sa impui limite. In cadrul acestei strategii, se recomanda sa nu cedezi niciunui tip de manipulare, indiferent de circumstante, sa stabilesti limite ale spatiului personal si sa nu permiti incalcarea lor. Sa-i atragi atentia atunci cand se da in spectacol in public, sa desfasori activitati de sine statator, sa-l echilibrezi emotionalul cand este cazul, prin apel la ratiune.
  • calea de mijloc ar fi negocierea, care desi poate fi epuizanta, uneori da rezultate. Putem incepe prin redefinirea spatiului personal, putem crea momente de luciditate, putem incerca sa rezolvam problemele de zi cu zi prin apelul la calm si intelegere, sa discernem impreuna unde si cand este in regula sa fii in centrul atentiei, putem incuraja pasiuni sau activitati individuale, care sa-i permita histrionicului sa-si canalizeze energiile creatoare, putem sa cultivam interesul pentru teme profunde si semnificative etc. O veste incurajatoare este, potrivit specialistilor, faptul ca aceasta tulburare pare sa diminueze, o data cu trecerea timpului.

 Cum sa recunosti o persoana histrionica inainte de a te indragosti?

  • histrionicii atrag atentia prin tinuta, gesturi, vorbe, se implica foarte mult emotional/pasional in tot ce spun si fac
  • vor fi dispusi sa-ti spuna ce-ti doresti, inclusiv sa apeleze la complimente si laude cand nu este cazul
  • nu stiu ce inseamna discretia asa ca s-ar putea ca o data ajunsi intr-un loc sa fie tinta privirilor si comentariilor celor prezenti
  • comunicarea este intotdeauna bazata pe impresii de moment, in formulari de genul: esti fata/baiatul visurilor mele, sunt o norocoasa ca te-am intalnit, a fost o seara superba sau dimpotriva: a fost jalnic, dezgustator, groaznic.
  • trec foarte usor de la o stare emotionala la alta
  • uneori vei fi de-a dreptul surprins sau socat de intrebarile directe sau de propunerile facute.

Cand persoana histrionic-teatrala esti chiar tu:

Ar trebui sa stii ca stima ta de sine nu sta in valoarea pe care ti-o atribuie ceilalti, ci in cine esti tu de fapt. Ceea ce conteaza este fiinta ta, viziunea ta asupra lumii, caldura ta sufleteasca, fara armura si decoruri. Emotiile sunt umane dar va trebui sa inveti sa le strunesti. E nevoie de prudenta si sobrietate in anumite contexte care cer acest lucru. Cultiva simplitatea, in locul stralucirii si a fastului. Gandeste limpede si straduieste-te sa iubesti profund si echilibrat.

De ce esti in acest tipar de personalitate?

Exista mai multi factori care contribuie la tipul acesta de comportament, cum ar fi: neurochimici (studiile releva faptul ca histrionicii au un nivel de norepinefrina ridicat, de aici reactivitatea emotionala); de dezvoltare (copilarie traumatizanta); bio-sociali  (este posibil sa imiti, chiar si inconstient, anumite modele de tip histrionic din familia ta); socio-culturali (s-a constatat o rata mai mare a tipologiei histrionice in culturile care valorizeaza dezinhibarea emotionala); variabile personale (poate ai avut nevoie de atentie si altcineva din preajma a primit-o in detrimentul tau) etc.

Ce-i de facut?

  • In primul rand sa recunosti ca ai o problema si ca asta te impiedica sa fii implinit/a tu ca persoana dar si ceilalti care sunt langa tine.
  • Sa accepti feed-back-ul celorlalti si sa negociezi schimbarea. Sa incerci sa calmezi emotiile atunci cand apar navalnic prin apelul la ratiune, gen: acum trebuie sa respir adanc si sa ma calmez. Desi imi vine sa blestem pe cel de langa mine, ce-ar fi sa-l binecuvant, fie si cu un ton ridicat?
  • daca aceste strategii nu functioneaza este indicat ajutorul specializat. Psihologul (psihiatrul) nu va incerca in acest caz sa-ti schimbe identitatea ci va cauta sa vorbeasca emotiilor tale si sa te canalizeze rational spre echilibrul de care ai nevoie. Succes!

Precizari:

  • termenul de histrionic a inlocuit pe cel de isteric (personalitate de tip isteric), asa cum aparea acest tip de tulburare in DSM-urile vechi.
  • aceasta tulburare de personalitate este greu de diagnosticat, datorita tabloului clinic complex si a manifestarilor contradictorii
  • se pare ca o data cu inaintarea in varsta, manifestarile de tip histrionic se diminueaza
  • se crede ca femeile sunt intotdeauna mai histrionice/isterice decat barbatii 🙂

Read Full Post »

Pentru ca am facut eu insami destule greseli, pentru ca am vazut o multime de gafe impardonabile pe aici, deoarece imi displace sa primesc cereri de prietenie de la persoane fara chip sau de la masinute, pisoiasi, floricute si mascute, pentru ca m-am (mai) prins intre timp cum sta treaba cu facebook, am decis sa insir aici cateva reguli practice si de bun simt, intru folosul celor care vor binevoi sa le bage in seama…

  1. Prezinta-te lumii cu numele tau adevarat sau cu un pseudonim care are elemente comune numelui tau. In caz contrar, poti fi banuit de rele intentii (furt de identitate, cont fals etc), snobism sau infantilism. Adauga cateva elemente de identitate, pentru a putea fi reperat cu usurinta de prietenii/cunostintele vechi, care ti-au pierdut urma la un moment dat…
  2. Daca tot ai decis sa faci parte dintr-o retea sociala, arata-te lumii macar in poza de profil. Spatiul vid, fotografia de grup, masinute, pisicute, pantofiori, floricele, lumanarele si-alte cele, n-au ce cauta in acel loc, destinat strict identitatii vizuale a unui user. Inca ceva: in poza de profil ar trebui sa apari orientat (corp si privire) spre interiorul paginii, spre dreapta in cazul fb, nu spre marginile ei. Este o regula de estetica a imaginii dar si un semn de respect pentru prietenii tai, pe care ii privesti in fata, nu cu ochiul soacrei.
  3. Nu schimba prea des fotografiile de profil si nu partaja tot timpul poze cu tine in diferite ipostaze, unele de-a dreptul nude, banale si hilare. Asta poate sa creeze un efect invers decat cel scontat, adica, in loc de admiratie, ai putea obtine dizgratie.
  4. Nu este de bon ton sa ai cont comun cu sotul, prietena sau iubitul pe retelele sociale. Imagineaza-ti ce s-ar intampla in cazul in care te desparti de iubit/sot iar acesta, avand acces la contul comun de Fb, iti face imaginea praf a doua zi, ca sa se razbune!? Nu vorbesc din filme ci din cele vazute pe aici.
  5. Ai grija la fluctuatiile status-ului marital. Am vazut destule persoane nerabdatoare sa intre intr-o relatie astazi, doar ca sa iasa din ea maine. Asteapta sa se limpezeasca lucrurile si apoi comunica schimbarea de status, cu discretie si responsabilitate, eventual originalitate.
  6. Nu cere prietenia persoanelor pe care nu le cunosti in mediul real. Nu este politicos si poate fi interpretabil, in functie de interesele/prejudecatile/cultura fiecaruia. Pentru cazurile in care doresti sa urmaresti o personalitate publica, un grup sau un site care se  afla in sfera ta de interes, poti face asta printr-un simplu like la paginile respective.
  7. Nu-ti expune prea mult copiii aici. Sunt multe motive pentru care n-ar trebui sa o faci deloc dar eu m-as opri doar la unul: s-ar putea ca lor sa nu le placa asta cand vor creste.
  8. Nu-ti da singur like. E ca si cum ai striga in gura mare ca iti place de tine, in timp ce altii pot avea dubii serioase in aceasta privinta.
  9. Nu eticheta pe nimeni in pozele de grup, inainte de a cere permisiunea pentru acest lucru.
  10. Nu trimite felicitari, inimioare, link-uri prietenilor tai, fara sa ceri permisiunea acestora in avans. De fapt mesajele de acest tip ar trebui trimise in privat si doar daca esti sigur ca gestul tau va fi apreciat de respectivii destinatari.
  11. Nu scrie mesaje private in postari publice. Sunt penibile unele comentarii de genul: ce faci Marine, ti-ai luat pastilele azi sau vezi ca mane trec pe la tine, sa stai acasa pe la 5. Iti las numarul de telefon acilea, ma suni tu cand ai timp
  12. Nu fii prea curios cand primesti link-uri dubioase, inclusiv de la persoane de incredere. S-ar putea sa te pricopsesti cu niste virusi frumusei pe care sa-i trimiti la randul tau mai departe si n-o sa fie deloc confortabil. Stiu asta din proprie experienta.
  13. Abtine-te sa faci comentarii rautacioase la postarile altora. Fii politicos, amabil si tolerant cu ceilalti, chiar daca esti provocat. Initial, Fb a fost creat pentru apreciere (de aceea nu avem un buton pentru dislike) si pentru schimb de idei, opinii, resurse. Daca alegi sa-ti versi veninul aici, spui multe despre tine, nu despre altii. Facebook este despre noi, nu despre ceilalti!
  14. Nu scoate rufele in public, vorbind despre tine vrute si nevrute. Vulnerabilitatea este buna pana la un punct, dar nu este locul ei cel mai potrivit aici.
  15. Straduieste-te sa te exprimi corect din punct de vedere gramatical. S-ar putea sa spui lucruri interesante dar sa nu fii luat in seama din pricina felului in care iti redactezi mesajele.
  16. Incearca sa aduci aici continut original sau ceva care merita intr-adevar impartasit cu altii. Partajarea poptamaselor, a aforismelor de doi lei si a kitsch-ului in general, nu aduce plus valoare comunitatii virtuale si nici tie, dimpotriva…

As mai adauga la aceasta lista de manière pe Fb, opinia mea vis-a-vis de cei care anunta curatenie in lista de prieteni. Daca pe cei care renunta la retea din diverse motive ii inteleg, pe cei care sunt mereu in renovare, ba. Pai cine te-a pus sa colectionezi sute, poate mii de prieteni? Cine te obliga sa-i urmaresti pe toti, daca nu-ti convine ce vezi? Cine te imboldeste sa partajezi pôze cu toti prietenii si neprietenii din lista supra-incarcata? Cine sau ce te-a fortat sa ceri prietenia unora ca apoi sa-i blochezi sau sa-i maturi afara etc. La ora actuala, Fb s-a perfectionat atat de mult incat poti face aproape tot ce vrei din setari. Poti urmari doar persoane preferate, poti impartasi mesaje sau fotografii doar cu membrii familiei si apropiatii, poti face tot ce vor muschii tai fara sa dai cu flit  spre peretii virtuali. Daca totusi o faci, de ce sa anunti operatiunea cu surle si trambite? De ce sa-i faci pe prietenii tai (pe care tu i-ai acceptat initial sau chiar i-ai invitat in casa) sa se simta respinsi? De ce sa imparti lumea ta in dezirabili si indezirabili? Nu vad rostul, desi fiecare este liber sa faca ce si cum doreste. E valabil si pentru regulile (perfectibile) de mai sus.

In final, credeti ca mi-a scapat ceva interesant si demn de impartasit despre manierele pe FB? Astept opinii, comentarii si sugestii pe blog sau pe pagina de facebook. Merci

 

Read Full Post »

Scapat de sub observatie cateva clipe, Tiberiu a apucat sticla de ulei si a rasturnat continutul peste tot, inclusiv pe hainele si pe papucii lui. Cand am ajuns la locul faptei, lichidul galbui ameninta sa iasa din bucatarie si sa-si continue nestingherit drumul prin toata casa. Ingrozita de ce vedeam, l-am intrebat taios: de ce-ai facut asta? Copilul a ramas blocat, uitandu-se la mine cu ochi rugatori. Apoi a deschis bratele timid ca pentru o imbratisare.

M-a topit acest raspuns fara vorbe si sigur c-am inteles intr-o clipa de ce facuse acea isprava. Treaba lui, la nici 2 ani cati avea atunci, era sa experimenteze. Jobul meu era sa-i asigur un cadru securizant, inclusiv sa tin sticla de ulei astupata si la locul ei.

Inca de pe atunci intuiam ca e ceva in neregula cu acest de ce. Acum am si cateva certitudini. In sens psihologic, de ce este:

  • o intrebare intruziva, de-a dreptul brutala. Ea vine la pachet cu frustrarea celui care o pune, cu nerabdarea si chiar cu furia lui. Efectul este de blocare dar si de indepartare. Pozitiile nu mai sunt egale iar ce se petrece poate fi preambulul unei drame.
  • inutila. Adevarul este ca, de cele mai multe ori, nu stim de ce nu suntem atenti, de ce ne purtam aspru, de ce ne-am patat hainele, de ce ne-am imbracat in halul ala etc. Si-atunci de ce sa intrebi de ce?
  • rechizitorie deoarece il trimite pe celalalt direct in boxa acuzatilor. Luat prin surprindere, faptasul este fortat sa intre in defensiva. De regula armele sale sunt primitive si ineficiente.
  • naste umilinta si rusine. Cand il intrebi pe un copil de ce-a facut o boacana, el intelege ca ceva nu este in regula cu el, ca este nedemn de iubire. El va creste cu sentimentul ca este rau si-i va fi rusine ori de cate ori nu se ridica la nivelul asteptarilor celorlalti.
  • creeaza masti si mai ales armuri. Dupa multiple asalturi cu intrebari de acest tip, victima va invata sa le faca fata prin mecanisme de aparare care ii vor ascunde eul real. Isi va croi masti dar mai ales armuri care sa-l apere de inadecvare si vulnerabilitate.

Raspunsul corect la intrebarile de tip DE CE este: NU STIU! Asta pentru ca faptele sunt uneori irationale si au cauze ascunse si multiple. Nu suntem pregatiti sa-i spunem altuia ce nici noi n-am aflat inca despre noi.

Terapeutii de tip gestalt evita sa puna pacientului lor intrebarea de ce. Ei stiu ca raspunsul se afla in fantanile adanci ale sufletului, intr-o zona unde nu poti intra fara o pregatire temeinica. De aceea isi lasa clientii sa descrie fapte, intamplari, experiente precum si semnificatiile acestora, evitand blocajul, minciuna sau folosirea inutila a armurii.

Inainte de a intreba de ce, intreaba-l ce face, cum se simte, la ce se gandeste, unde se afla, care ii sunt grijile si nevoile. Abia dupa ce ai primit raspuns la toate aceste intrebari, poti sa incerci pe final un de ce.

Chiar asa? De ce fac eu asta in felul asta, de ce ma gandesc la asta si nu la ailalta, de ce actionez numai asa si nu altfel etc. Intrebarea asta ar trebui sa ma poarte in adancimile fiintei mele si sa scoata la lumina adevarul. Pentru ca, de ce in sens psihologic este o intrebare reflexiva…

Read Full Post »

IMG_6737

Astazi, eu si sotul meu aniversam 20 de ani de la rostirea juramintelor de credinta. Au fost cei mai frumosi, cei mai provocatori si productivi ani ai vietii noastre. O calatorie interesanta cu oportunitati si piedici, cu reusite si esecuri, cu implicare si renuntare, cu bune si rele dar mai presus de toate cu experiente care ne-au maturizat si transformat destinele. Iata 20 de lectii pe care le-am invatat impreuna de-a lungul acestor ani:

  1. Casatoria este o scoala care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi insine si sa crestem impreuna pentru a gasi echilibrul de care avem nevoie
  2. Reusita relatiei de cuplu tine de maturitatea emotionala a celor doi. Nu depinde de ceea ce-mi ofera partenerul, ci de cine sunt eu si cum ma raportez la lumea inconjuratoare.
  3. A te dezvalui in fata celuilalt este un semn de responsabilitate si putere, nicidecum de slabiciune. Fara vulnerabilitate, nu exista intimitate
  4. Cel mai trist lucru intr-o relatie de cuplu este distantarea/detasarea emotionala
  5. Relatia este mai importanta decat amorul propriu. Nu castig nimic daca tin la parerea mea, in timp ce iubirea si increderea celui care n-are dreptate se clatina
  6. Respectul pentru celalalt este mai important (chiar) decat iubirea
  7. Intr-o relatie oferi si primesti, fara ca cineva sa tina scorul
  8. Dragostea infloreste in libertate, asa ca lasa-i suficient spatiu celuilalt, nu te agata de el intr-o relatie de dependenta si control
  9. Monotonia este dusmanul pasiunii. Creativitatea mentine si reinvie flacara iubirii, indiferent de trecerea anilor.
  10. Uneori tacerea este de aur dar am nevoie de voce ca sa-i transmit celuilalt exact ce simt sau doresc
  11. Nu te concentra pe defectele partenerului tau ci accentueaza calitatile acestuia
  12. Incurajeaza si nu critica. Ofera feedback doar daca ti se cere
  13. Rezolva problemele tale personale si nemultumirea fata de partener dispare ca prin farmec
  14. Decat sa astepti sa cada ceva din cer, mai bine actioneazi in asa fel incat lucrurile/evenimentele dorite sa se intample
  15. Nu incerca sa-l transformi pe celalalt dupa standardele tale, ca sa-ti corespunda. Incepe procesul schimbarii cu tine si cel de alaturi te va urma oricum prin intermediul modelarii pozitive
  16. Nu este gresit sa te certi cu partenerul tau spunand lucrurilor pe nume, dar este neintelept sa-l ranesti. In loc sa cauti vinovati, cauta solutii!
  17. Cel care face primul pas pentru impacare dupa o disputa, nu este neaparat cel care a gresit, ci cel care este mai angajat in relatie (iubeste mai mult?) si mai echilibrat din punct de vedere emotional
  18. Nu-ti spune: intr-o buna zi o sa fiu fericit/a, dupa ce o sa rezolv asta si asta. Fii fericit si bucuros chiar in clipa asta. Maine s-ar putea sa fie prea tarziu
  19. Cand doi oameni rad, se joaca si se roaga impreuna, au sanse sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti
  20. Atata timp cat ceezi ceva si iubesti pe cineva, traiesti cu rost pe lume.

Tu ce-ai invatat in relatia de cuplu, atat de interesant incat merita impartasit cu altii?

Read Full Post »

Happy smiling  group of jumping  people

Este o intrebare pe care si-a pus-o si scriitoarea americana Brene Brown. Dupa 10 ani de cercetare, timp in care a intervievat zeci de mii de persoane, a aflat raspunsuri semnificative, pe care le-a impartasit cititorilor sai in cartea  Darurile imperfectiunii. Exista trei atribute fundamentale in viata acestora ,sustine Brene: curajul, compasiunea si conectarea.

Oamenii care-si traiesc viata din plin, se simt demni de pretuire si iubire in orice moment al vietii, chiar si atunci cand cei din jur nu le arata acest lucru. Ii accepta si-i respecta pe ceilalti, in masura in care se iubesc si se respecta pe ei insisi.

Isi accepta vulnerabilitatile si au curajul sa vorbeasca despre ele. Nu renunta la autenticitate de dragul acceptarii si aprobarii celorlalti. Isi asuma povestea personala cu tot cu imperfectiuni si esecuri.

Cand se simt speriati sau raniti cheama compasiunea in viata lor, renuntand la critica autodistructiva. Raman conectati la propria persoana precum si cu alte persoane semnificative. Suntem imperfecti dar impreuna, este o deviza importanta in viata lor.

Isi cultiva talentele si darurile naturale facand activitati semnificative. Nu sunt perfectionisti desi incearca sa-si atinga maximul de potential. Sunt flexibili, inventivi si se pricep sa rezolve probleme. Cand se impotmolesc, cer ajutor.

Isi recunosc si gestioneaza emotiile cu succes. Nu minimalizeaza intensitatea emotiilor dureroase si/sau negative. Infrunta problemele cu realism si cauta solutii salvatoare.

Cand sunt coplesiti si epuizati se focalizeaza mental si comportamental prin rugaciune, meditatie si fixarea intentiilor. Se simt inspirati sa faca alegeri noi, diferite de cele anterioare. Trec la treaba, nu stau sa se lamenteze.

Cultiva creativitatea ca expresie a originalitatii proprii. Nu se compara cu altii si sunt in competitie doar cu ei insisi.

Cred intr-o putere superioara si pasesc in viitor prin credinta si cu speranta in inima. Practica recunoastinta si bucuria. Acorda jocului si odihnei/relaxarii o importanta deosebita. Cultiva starea de calm si de liniste interioara. Rad, canta, danseaza, bucurandu-se de prezent si de ceea ce au…

Tu iti traiesti viata din toata inima? Ce caracteristici care ti-ar aduce implinire ai mai adauga la aceasta lista?

 

Brene Brown este cercetatoare, scriitoare si profesoara. Incercand sa gaseasca raspunsuri la intrebarea cum sunt oamenii care traiesc din toata inima, a ajuns sa vorbeasca despre rusine si frica, despre vulnerabilitatea umana in general. Este invitata la conferinte de tip TED publica articole, se implica in lupta impotriva dependentei de alcool si droguri etc.

Sursa foto: internet

 

Read Full Post »

Nu sunt microbista, nu-mi place fotbalul dar atunci cand este vreun meci cu miza, deschid televizorul si ma uit la spectacolul de pe teren. Daca echipa favorita castiga, am un sentiment de liniste, de bucurie cumpanita. Asa s-a intamplat si aseara cand am urmarit meciul dintre Belgia si Ungaria. Scorul de 4-0 in favoarea Belgiei m-a facut sa ma identific cu succesul echipei tarii care m-a adoptat si sa ma bucur de rezultat, ca si cum as avea eu insami  de castigat…

Sportul hraneste aceasta iluzie a partajarii victoriei si naste pasiuni dintre cele mai aprinse. Fanii se bucura de succesul echipelor favorite, zgomotos si euforic. Ei canta, striga, scandeaza, injura, trimit petarde pe teren, dau indicatii jucatorilor, lovesc, urla, se agita. Privindu-i ai impresia ca lupta lor este mai apriga decat a sportivilor de pe teren. E ca si cum ar porni un razboi pe viata si pe moarte. Nimic altceva nu mai conteaza. Nici macar viata?

Astazi canalele de stiri din Belgia anuntau moartea presedintelui fanilor echipei belgiene. Erik Reinaerts a murit la scurt timp dupa incheierea meciului din cauza sindromului inimii frante. Avea doar 50 de ani. Unii vor spune cinic: macar a murit fericit! Eu insa pun altfel problema. Cat de important trebuie sa fie un eveniment, in cazul nostru o victorie la fotbal, ca sa merite sacrificiul suprem? Bucuria, entuziasmul, euforia au nevoie de jertfe? Se poate muri de prea multa fericire la fel cum se poate muri de prea multa tristete!? Se moare din dragoste, poate si din gelozie sau ura?

Sindromul inimii frante, takotsubo (capcana pentru caracatite), depistat prima oara in Japonia in anii 1990, afecteaza indeosebi femeile. In forma sa clasica, ventriculul stang al inimii ia forma unei amfore, care seamana cu o capcana pentru caracatite. Potrivit unui studiu publicat in The European Heart Journal, pentru 4% dintre pacientii luati in atentie, sindromul a fost declansat de bucurie sau un eveniment fericit: petrecere de aniversare, casatoria unui copil, o victorie a echipei sportive favorite sau nasterea unui nepot.

Emotiile aprinse si intense duc la moarte. Deci fiti calmi si bucurati-va in liniste!

 

 

Read Full Post »

Este titlul unei carti scrise de americanca Elizabeth Gilbert. Cel mai popular dintre cele 10 titluri pe care le-a publicat scriitoarea, de-a lungul timpului. Cartea este scrisa sub forma unui jurnal autobiografic. Pe scurt, Elizabeth se afla in cea mai neagra perioada a vietii ei. Divortata, dupa o noua relatie esuata, secatuita fizic si emotional, renunta in cele din urma la gandul sinuciderii si alege sa o ia de la capat in mod diferit. Si pentru ca nu mai vrea sa fie casatorita, nu-si doreste copii, nici o casa in care sa se piarda, hotaraste sa plece prin lume in cautarea sensului si a sinelui sau autentic. Voiam placerile lumii si transcendenta divina – cele doua glorii ale vietii omenesti. Voiam echilibrul intre frumos si bun. As vrea sa aflu cum sa traiesc pe lumea asta si cum sa ma bucur de ea, dar fara sa uit de Dumnezeu. Cu aceste dorinte in minte si in suflet, alege ca destinatii Italia, India si Indonezia.

Drumul placerii – Italia

Elizabeth si-a dorit dintotdeauna sa invete italiana. I se pare o limba poetica. Ii dau dreptate pentru ca italiana moderna de astazi este florentina din secolul XIV, secol care l-a oferit lumii pe Dante. Nici o alta limba europeana nu se poate mandri cu o origine atat de poetica, spune ea. Nu-i de mirare ca se inscrie la cursuri, isi cumpara jurnale si carti, se straduieste sa invete zilnic cuvinte, carora le gaseste si sensuri mai adanci. De exemplu attraversiamo. A traversa strada in contextul experientei persoanale, inseamna a traversa dincolo de starea ei nefericita din prezent, spre regasire si liniste.

Si mie imi place italiana. Are un ritm debordant care vine odata cu vorbele, in cascada. Mi-a placut o expresie pe care Elisabeth a tinut sa o remarce in carte: amica stretta. Stretta inseamna de fapt stramta, ca si cum ai spune despre o haina ca este stramta. Deci, in Italia, un prieten apropiat este o persoana care poate fi lipita de piele. Nu-i asa ca vorbele nu sunt doar simple cuvinte?

Dar Elizabeth alege sa traiasca o vreme in Italia si din alt motiv decat limba dantesca. Vrea sa-si recapete pofta de viata si placerea de a manca: pizza, paste, branza, sparanghel, gelato, ciocolata etc. Intr-o ocazie pleaca la Napoli, doar ca sa manance cea mai buna pizza din lume la Pizzeria lui Michele. Placerea de a manca din acea delicatese o face sa exclame, lingandu-se pe degete: pizza asta imi place atat de mult incat am ajuns sa cred ca si ea ma iubeste la fel… Sigur ca placerea asta gastronomica pe care am simtit-o si noi, muritorii de rand, isi cere obolul. La sfarsitul perioadei de sedere in Italia, pofticioasa Elizabeth este nevoita sa-si cumpere o pereche de blugi, cu doua numere mai mari. Partea buna este ca nu pare sa fie deranjata de asta.

In cautarea spiritualitatii – India

Totul a inceput cu o rugaciune pe podeaua din baie. Atunci l-am intrebat pe Dumnezeu ce sa fac, spune Elizabeth. Cateva luni mai tarziu stie sigur ca Dumnezeu a trimis-o intr-un ashram indian sa invete de la un profesor calea salvarii. Oare aceasta calatorie  spirituala o va ilumina astfel incat sa prinda sensul cel mai profund al existentei ?

In India vin oameni cu vieti distruse, care au pierdut totul. In ultima vreme, vin tot mai multi occidentali pentru care crestinismul nu mai este relevant. Vin sa mediteze, sa invete sa taca si sa asculte, sa-si disciplineze gandurile si sa-L intalneasca pe Dumnezeu…

Elizabeth se straduieste sa-si tina gandurile in frau in timpul meditatiilor dar nu-i prea reuseste. Simte ca n-are darul devotiunii. O oboseste mai ales Guru Gita, o litanie cu multe strofe care se canta in miez de noapte. Trebuie sa inveti sa-ti alegi zilnic gandurile, la fel cum iti alegi zilnic hainele, ii spune Richard din Mexic, un tip cu trecut tumultos care-i tine companie si o tachineaza din cand in cand. Cand am citit asta, mi-am imaginat cum ar fi sa poti lua gandurile de guler si sa le ridici in sus din locul lor confortabil, sa le scuturi putin si sa  le trimiti la plimbare. Iar in locul ramas gol sa inviti doar gandurile salvatoare si mobilizatoare.

Reusesti asta, spun initiatii doar daca respecti cu strictete programul din ashram. Ziua incepe la ora 3 din noapte cu Guru Gita, continua cu munca pe sectoare, apoi incep meditatiile. Ore intregi de contemplare in tacere, fara sa poti iesi din ghearele propriei tale minti. In urma acestor experiente repetitive, ti se poate intampla un singur lucru, spun initiatii: sa descoperi cine esti cu adevarat. Se pare ca lui Elizabeth nu prea i-a reusit asta in India dar mai are o sansa…

Iubirea vindeca tot – Indonezia

Reintalnirea cu Ketut, taumaturgul indonezian a fost o profetie facuta cu cativa ani in urma. Te vei intoarce in Bali, i-a spus acesta si vei gasi aici linistea de care are nevoie sufletul tau. Se pare ca vraciul a avut dreptate de vreme ce Elizabeth a gasit aici, nu doar linistea ci si iubirea pe care o pierduse. Singura modalitate de a vindeca o inima sfasiata este increderea. Vei iubi iarasi! Deschide inima!  Cand minunea s-a intamplat, brazilianul Felipe era in preajma, gata sa i-o ofere pe tava pe a lui…

Dupa ce a primit darul iubirii a fost in stare sa zambeasca cu sufletul, cu mintea si cu ficatul, asa cum a indemnat-o Ketut. Cred ca un ficat care zambeste nu poate fi mancat, asta apropo de zicala populara: mi-ai mancat ficatii! Daca ma intrebati cum poti sa zambesti cu ficatul nu stiu acum sa raspund, nici Ketut nu ne spune mai mult. Dar am putea incerca niste raspunsuri…

Cand zambesti altora cu toata fiinta ta, le poti vedea si nevoile. De pilda Elizabeth nu ezita sa dea curs indemnului launtric de a-i cumpara o casa lui Wayan, din donatiile facute de prieteni. Altruismul manifestat pentru o femeie divortata care isi creste singura doi copii, ii aduce un plus de bucurie si recunostinta in suflet. Asa cum singura constata, cand te ajuti pe tine, ii ajuti si pe altii (tutti). Dupa parerea mea, si invers e valabil : cand ii ajuti pe altii, te ajuti in primul rand pe tine…   

Dupa aproape un an de hoinarit prin lume, dar si dupa calatoria spirituala spre sinele sau autentic, Elizabeth se intoarce acasa fericita, sanatoasa si echilibrata. Concluzia ei: m-am salvat singura. Cum? Indraznind sa fac ceva diferit, pentru ca e mai bine sa-ti urmezi propriul destin imperfect decat sa traiesti o imitatie perfecta a vietii altcuiva.

Epilog

Dupa ce am citit povestea asta aureolata de succes, dupa ce am vazut ecranizarea ei aici, am ramas cu o mare dorinta. Si eu (poate si voi) as vrea sa aflu cum sa traiesc pe lumea asta si cum sa ma bucur de ea, dar fara sa uit de Dumnezeu. Intr-un fel am niste raspunsuri, pe alocuri diferite de ce am descoperit aici. Totusi parca ar mai fi ceva care-mi scapa…

 

 

 

Read Full Post »

12736901_931919596857491_1599848476_o (2)

Saptamana trecuta asteptam cu mare interes vesti referitoare la soarta familiei Bodnariu din Norvegia. Vineri, 3 iunie a sosit in sfarsit verdictul asteptat. Toti cei 5 copii se vor intoarce acasa, acolo unde le este locul. Hotararea este definitiva si a fost luata de un tribunal districtual local. Intr-un anume fel a fost si o victorie personala, deoarece am militat pentru aceasta cauza, inca din start. Despre motivele implicarii mele, am scris aici.

Trebuie sa recunosc ca m-am si indoit uneori de justetea cauzei pentru care luptam. Mi-a trecut prin minte faptul ca nu stiu detalii, nu cunosc familia, nu pot avea certitudini. Indoiala initiala m-a provocat sa caut raspunsuri la cei care aveau acces la dosar. Apoi am citit si cercetat fenomenul Barnevernet din mai multe surse. In final am gasit motive sa continui lupta, fie si numai din ratiuni umanitare…

Acum ca apele s-au limpezit, pot trage niste concluzii. In primul rand ma bucur ca n-am stat deoparte si ca m-am implicat in acest caz. A fost un bun prilej de a cunoaste oameni noi, de a gandi o strategie comuna, de a pune umarul la constructia unei noi asociatii romanesti la  Bruxelles , de a crea evenimente, de a ne testa capacitatile organizatorice si de a aduna resurse. Plusuri la toate capitolele mentionate.

Apoi a fost o ocazie de a cunoaste comunitatea romaneasca din Belgia. O parte insemnata dintre rezidentii romani de aici, a solidarizat cu familia Bodnariu si a sustinut demersurile asociatiei noastre (inclusiv Biserica Ortodoxa prin cei mai inalti reprezentanti ai sai). La primul miting de protest, de exemplu, au fost prezenti peste 1000 de oameni. Sigur ca au fost destui neutri si multi sceptici. Categoria care s-a evidentiat insa a fost constituita din cei care au aruncat cu pietre in sustinatorii acestei cauze. Este normal sa avem opinii diferite dar consider ca putem sa le exprimam pertinent, avizat si responsabil. Fara prejudecati, cu bun simt si cu argumente. In loc de acestea au aparut pe diverse forumuri, site-uri, atacuri la persoana, comentarii rautacioase, ironii, calomnii si chiar injurii. Personal, am fost criticata pentru gestul de a lua cu mine un copil la intalnirea cu primul ministru al Romaniei de la Bruxelles din data de 8 martie.

Textul scris pe Stiri din Belgia, este tendentios si manipulativ. N-am intrat in polemici cu autorul, desi i-am explicat in cateva randuri cum vad eu lucrurile. Nimic din asta in textul cu pricina. Am vazut aici tendinta unora de a crede ca sunt superiori, ca le stiu pe toate, ca pot da lectii tuturor. In realitate, daca ar fi fost deschisi la ce se intampla, daca ar fi participat, fie macar ca observatori la protestele pro Bodnariu, ar fi avut de invatat cate ceva. Buna organizare, logistica, retorica vorbitorilor, eventuala colaborare pe diverse proiecte in viitor, sunt aspecte care ar fi contat mai mult decat sursa fondurilor folosite sau crezul participantilor, aspecte care oricum erau aduse in discutie doar pentru a ridiculiza si minimiza actiunile intreprinse…

Interesant este ca acesti oameni care cred orbeste in legislatia norvegiana si in justetea actiunilor institutiilor de tip Barnevernet, critica institutiile statului roman si vor schimbari la nivel inalt in Romania. De ce ar fi unele tari de neatins, in timp ce altele trebuie reformate din temelii?  O fi Occidentul cu valorile lui superior la toate capitolele, Balcanilor si tarilor mai putin dezvoltate economic? Nu inteleg logica, dar poate ca am nevoie sa mai invat de la cei care au raspunsuri la toate problemele omenirii…

In final vreau sa multumesc tuturor celor care au crezut in cauza familiei Bodnariu si au sustinut initiativele noastre. Multumesc doamnei Carmen Draghici Hopartean, presedinta asociatiei culturale belgo-romane si fondator radio TV Arthis pentru suport si mediatizarea evenimentelor, domnului Dorin Fleseriu de la Rombel pentru preluarea stirilor legate de proteste, domnului George Alexandru care ne-a onorat cu prezenta la ultimul miting de protest, membrilor asociatiei Pro Familia Alpha pentru entuziasm, perseverenta si dedicare in acest caz.

Lupta nu s-a sfarsit. Sunt si alte familii despartite in mod abuziv de copii prin toata Europa, cu probleme de o natura sau alta si care nu pot sa-si duca poverile singure. Asociatia Pro Familia Alpha din Bruxelles isi propune sa fie o interfata intre familie si factorii publici de decizie: autoritati publice/private, organizatii, institutii in vederea sensibilizarii si reprezentarii cauzei lor, in fata opiniei publice. Speram ca succesul in cazul Bodnariu sa fie doar un inceput promitator pentru alte cauze castigate. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: