Ma vezi tata?

Cunosc pe cineva caruia i s-a profetizat de catre tata, ca nu va realiza nimic in viata. Ca va fi un nimeni, un incurca lume, dependent de altii. Vorbele blestemate au fost intarite de atitudini, comportamente, fapte. A fost batut, izolat, retras de la scoala si exploatat fara mila. Otrava neputintei, a indoielii de sine si a devalorizarii i-a fost picurata in suflet ani la rand, producand daune ireparabile…

Ce credeti ca s-a intamplat cu acel copil care intre timp a implinit 75 de ani? Destinul i-a harazit un instinct al supravietuirii fantastic, asa ca la un moment dat si-a luat viata in propriile maini. Si-a intemeiat o familie, si-a construit o casa, apoi a doua si a treia, muncind pe rupte. A crescut copii, s-a reintors pe bancile scolii, a inceput sa citeasca si sa-si cultive spiritul.

O intorsatura frumoasa a vietii, veti spune. Da, cu siguranta. Dar motivatia din spatele acestei schimbari este morbida. Stiti de ce-a facut omul nostru toate aceste ispravi? Ca sa-i demonstreze tatalui ca este in stare sa le faca. Sa-i spuna ca s-a inselat cand l-a socotit un neispravit, un nemernic, incapabil de fapte marete. Asa ca dupa fiecare obiectiv implinit, se intorcea spre tata si-l intreba intr-un fel sau altul: Ma vezi tata? Nu-i asa ca pot? Nu-i asa ca ma descurc? Hai spune-mi ca ma accepti, spune-mi ca esti mandru de mine. Tata, te rog fa macar un gest cu mana, aproba-ma din priviri, te rog spune ceva tata…

Dar tatal n-a schitat niciun gest, n-a scos niciun sunet. Iar omul nostru a continuat cursa nebuna spre inima ferecata a tatalui sau. Ani la rand, fara oprire, fara ragaz. A sosit si ziua cand fiul a trebuit sa ingrijeasca de acest tata tiran care i-a furat viata. Acela a fost momentul in care am asistat la una din cele mai duioase scene pe care am vazut-o vreodata. Un adult-copil hranea cu lingurita un tata batran si neputincios. O facea cu drag si voiosie. Chiar si atunci il mai intreba din priviri: tata, nu-i asa ca esti mandru de mine? Nu-i asa ca ma pretuiesti? Nu-i asa ca ma iubesti si pe mine?

Intr-un tarziu, cuprins de remuscari, batranul avea sa slobozeasca niste cuvinte straine de sine dar vindecatoare. Iarta-ma ma! Iarta-ma! Ma ierti, l-a intrebat cu glas ca de tunet. Sigur ca te iert tata, i–a soptit fiul.

Tatal este oale si ulcele de mult dar fiul inca se lupta cu fantomele trecutului sau. Inca vrea sa-i demonstreze tatalui ca el este un om demn, ca merita sa fie luat in seama, ca poate fi acceptat si iubit. Simt compasiune pentru acest om care si-a irosit viata pentru un vis furat. A investit in tot soiul de proiecte, care nu vor reusi niciodata sa-i vindece sufletul ranit…

Ne place sa stim ca sensul ales pentru viata este al nostru, ca ne-am gasit rostul pe lume. Alergam dupa succes, bogatie, putere, iubire, credinta, adevar. Ne ascundem sufletul chinuit de fantome in spatele rolului, statutului, functiei, banilor. Poate ca e timpul sa ne oprim o clipa si sa ne intrebam daca nu cumva am realizat toate astea pentru a castiga aprobarea mamei, a tatalui, a sotului, sotiei, bunicilor, sefilor etc. Daca acesta este crudul adevar, sa lasam fantomele in lumea lor si sa ne intoarcem la visul nostru. Doar acela ne va aduce vindecare si pacea de care avem nevoie…

 

 

Read Full Post »

Lectie de iertare

Intr-o zi de octombrie a anului 2006, un şofer de camion care colecta laptele de la fermele comunitatii amish din Pennsylvania şi-a pierdut brusc judecata şi controlul. A navalit furios într-o şcoala amishă, i-a scos afară pe băieţi şi pe adulţi si a tras cu arma asupra celor 10 fete aflate înăuntru, după care s-a sinucis.

Acest act şocant de violenţă a provocat multă suferinţă printre amishi, dar nu si furie. A existat durere dar nu si ură. Întreaga comunitate s-a unit intr-un gest de iertare si chiar compasiune pentru familia agresorului. Un localnic a rezumat într-un mod foarte expresiv urmarea acestei tragedii spunând: Noi toţi vorbeam aceeaşi limbă, limba iubirii, a apartenenţei la aceeaşi comunitate şi limba slujirii.

Istoria Amish începe odată cu Reforma Protestanta, mișcare religioasa care a cutremurat Europa in secolul XVI si cu prigoana îndreptata împotriva anabaptiștilor din pricina ca nu acceptau botezul pruncilor. In1730 episcopul elvețian Joseph Amman (de la care provine numele de amish) care impartasea aceleași convingeri a salvat un grup de discipoli, conducându-i cu o ambarcațiune in SUA, aproape de Philadelphia. De aici s-au răspândit in statul Ohio si chiar Canada, astăzi numărând circa 227 000 de suflete.

Pentru comunitatea amish timpul parca s-a oprit in epoca preindustriala. Având la baza precepte religioase conservatoare, membrii amish resping progresul tehnic (inclusiv automobilul si curentul electric), trăind simplu in comunitati mici formate din 30-40 de familii. Ocupația de baza este agricultura pe care o practica in ritm natural si cu mijloace rudimentare (plugul tras de animale), asigurându-si astfel traiul zilnic. Sunt discreți, se imbraca modest, femeile poarta fuste lungi si batic pe cap iar barbatii se imbraca in costume clasice, închise la culoare si isi lasă barba.

Familiile au in medie cam 10 copii, numărul mare însemnând binecuvântare mai multa din partea lui Dumnezeu. Educația in familie este foarte importanta pentru ca aici se transmit valorile si stilul de viața amish. Tot aici ei invata lecția iubirii pe care o transmit lumii postmoderne prin gesturi care au rămas memorabile. Filmul artistic Amish Grace vorbește despre aceste valori dar mai ales despre iertare, impartasita cu atâta generozitate de membrii comunitatii amish din Pennsylvania.

Am vazut filmul dar i-am intalnit si pe amishi vara aceasta chiar la ei acasa, in districtul Lancaster din Pennsylvania. Pentru ca era sarbatoare nationala (ziua Americii) sau din rutina, localnicii si-au deschis pravaliile, si-au intins tarabele si mesele in centrul localitatii asteptand oaspeti…

Desi nu m-au impresionat cu marfurile expuse, amishii mi-au atras atentia prin simplitate si blandetea de pe chip. Sunt aidoma personajelor din filmul pe care-l vazusem, oameni dintr-o alta lume unde iertarea, bunatatea si simplitatea sunt inca posibile.

Read Full Post »